Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că sectorul educaţiei va beneficia de o atenţie specială în momentul aplicării regulilor referitoare la interzicerea cumulului pensie-salariu, astfel încât activitatea şcolară să nu fie afectată. Acesta a explicat că, în numeroase situaţii, profesorii pensionaţi sunt cei care asigură acoperirea orelor, în condiţiile în care sistemul se confruntă cu un deficit de personal.
„Vom fi atenţi ca în zona educaţiei cumulul pensie-salariu să nu afecteze cadrele didactice, fiindcă ştim că, în foarte multe situaţii, profesorii pensionaţi ne ajută să acoperim orele. Ei nu iau ore de la profesori mai tineri, dar nu avem suficientă resursă umană”, a afirmat ministrul într-o discuţie cu cetăţenii pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.
Totodată, Daniel David a precizat că nu se ia în calcul o nouă creştere a normei didactice, subliniind că modificările recente sunt suficiente: „Mărirea s-a făcut. În acest moment trebuie să ne stabilizăm şi să ne dezvoltăm în sistem. Nu se mai pune problema unei noi măriri de normă didactică”.
În ceea ce priveşte decizia privind proiectul naţional referitor la cumulul pensie-salariu, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că în coaliţie nu s-a ajuns încă la o concluzie.