Politică

Nicușor Dan: „România va avea un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”. Mesaj de Ziua Europei

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj amplu de Ziua Europei, în care a vorbit despre beneficiile apartenenței României la Uniunea Europeană. Șeful statului a susținut că România a făcut progrese majore în ultimele două decenii și a dat asigurări că țara va avea în curând un guvern pro-occidental.

„Sărbătorim azi Ziua Europei, mâine Ziua Independenței. E util în momente ca astea să ieșim puțin din logica momentului și să avem o privire de ansamblu asupra istoriei recente a României”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat că Uniunea Europeană a însemnat „în primul rând pace în Europa”, iar pacea a adus prosperitate și dezvoltare economică. Acesta a amintit că salariul mediu din România a crescut de trei ori în ultimii 20 de ani și a ajuns la aproximativ 80% din media europeană.

„E adevărat că există diferențe mari între salarii și o corupție care-i sfidează pe români. Dar, dacă tragem linie, după 20 de ani românii o duc mult mai bine decât o duceau acum două decenii”, a spus șeful statului.

Nicușor Dan a vorbit și despre fondurile europene atrase de România, precizând că țara a contribuit cu 36 de miliarde de euro la bugetul UE și a primit aproximativ 110 miliarde de euro.

„45 de miliarde s-au dus în agricultură și dezvoltarea satelor. Avem 4.000 de kilometri construiți sau modernizați cu bani europeni și sute de milioane investite în biserici, mănăstiri, castele și muzee”, a afirmat președintele.

 

Președintele a reiterat și sprijinul ferm al României pentru aderarea Republica Moldova la Uniunea Europeană, obiectiv pe care l-a numit „important” pentru politica externă românească.

În finalul discursului, șeful statului a vorbit despre negocierile cu partidele pro-occidentale pentru formarea noului Executiv.

„Există acord pe politicile mari – OCDE, SAFE, PNRR. Există acord pe traiectoria fiscală a României”, a spus Nicușor Dan.

Acesta a dat asigurări că România va avea „un guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”, iar noul Executiv va pregăti până în toamnă bugetul pentru anul 2027.

„La mulți ani Europa, la mulți ani România”, și-a încheiat președintele. 

Evaluați acest articol
(0 voturi)