Preşedintele Klaus Iohannis susține că „Rusia va continua să fie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii europene şi euroatlantice”.
”Noi, statele situate pe Flancul Estic, suntem în prima linie a contracarării consecinţelor dezastruoase ale acestui război cu multiple implicaţii: securitare, umanitare, economice, alimentare şi legate de energie. Viziunea noastră comună este esenţială pentru identificarea mijloacelor necesare pentru a întări securitatea Flancului Estic, în mod unitar şi coerent, de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Discuţiile noastre au fost extrem de consistente în ceea ce priveşte priorităţile pentru Summitul de la Vilnius. Rusia va continua să fie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii europene şi euroatlantice. De aceea, cu toţii înţelegem necesitatea consolidării apărării noastre naţionale şi a creării pe Flancul Estic a unei Apărări Înaintate coerente şi unitare, credibile şi robuste”, a declarat președintele Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9.