Hidrocentralele care au fost construite parțial în ultimii 30 de ani și apoi au fost abandonate din motive de mediu ar putea fi finalizate, potrivit unui proiect al PSD. Proiectul apare în contextul crizei energetice.
„PSD susține că e de-a dreptul sinucigaș ca în actuala criză a energiei, din cauza unei birocrații absurde, să nu fie utilizate cele două hidrocentrale executate în proporție de peste 90% pe râul Jiu, care stau blocate din 2017, dar și hidrocentrala de la Răstolnița, județul Mureș, începută acum mai bine de 3 decenii. Dacă ar funcţiona toate aceste hidrocentrale la capacitate maximă, procentul de producție în sistemul național de energie ar fi de peste 20%, fără Porțile de Fier 1 și 2”, a anunțat deputatul PSD, Viorica Sandu.
Proiectul va fi depus la Parlament de reprezentanții PSD.
„PSD a redactat și va depune un proiect de lege prin care investiții energetice, începute înainte de 2007, respectiv de aderarea României la UE, să fie scoase din zona ariilor protejate. Astfel se pot finaliza rapid două hidrocentrale de pe Jiu, unde deja s-au investit peste 175 de milioane de euro”, consideră parlamentarul PSD.
Prelungirea termenelor de finalizare a investițiilor reprezintă o pierdere pentru toți românii, este concluzia deputatului Viorica Sandu.