Politică

PSD a decis cine va fi noul ministru al Agriculturii

PSD a decis cine va fi noul ministru al Agriculturii

Liderii PSD au votat în unanimitate, în ședința Consiliului Politic Național, pentru propunerea lui Petre Daea la ministerul Agriculturii. 

Potrivit lui Marcel Ciolacu, Petre Daea este „un om cu experiență, un patriot, foarte iubit de toți cei care activează în agricultură”.

„Am decis, împreună cu colegii, că înlocuitorul în acest moment al domnului Adrian Chesnoiu este fostul ministru Petre Daea, un om cu experienţă şi un om care nu trebuie să înveţe ministerul şi problemele pe care le au agricultorii şi fermierii, un patriot foarte iubit de toţi cei care activează mai ales în agricultură. Mă bucur că toţi colegii - a fost ca pe vremuri, vot în unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la premier, după care cunoaşteţi procedurile”, a declarat Ciolacu, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.

Evaluați acest articol
(0 voturi)