PSD îşi lansează astăzi candidaţii pentru Bucureşti, duminică, la sediul central al partidului. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 19.00.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu şi secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, vor fi prezenți la lansarea candidaților pentru București.
Candidatul la Primăria Capitalei, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea se va afla la sediul central al PSD alături de candidatul la primăria Sectorului 1 - Daniel Tudorache, candidatul la primăria Sectorului 2 - Dan Cristian Popescu, candidatul la primăria Sectorului 3 - Aurelian Bădulescu, candidatul la primăria Sectorului 4 - Daniel Băluţă, candidatul la primăria Sectorului 5 - Daniel Florea şi de candidatul la primăria Sectorului 6 - Gabriel Mutu.