PSD anunţă, marţi, că grupul de lucru format din miniştrii care gestionează pensii speciale va propune un set de amendamente care să transpună recomandările Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene, arătând că România nu îşi permite să rateze fondurile europene din PNRR, din cauza pensiilor speciale.
”Referitor la reforma pensiilor speciale lucrurile sunt cât se poate de simple. Grupul de lucru, format din miniştrii care gestionează pensii speciale, va propune un set de amendamente care să transpună recomandările Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene în această chestiune. România nu îşi permite să rateze fondurile europene din PNRR din cauza pensiilor speciale”, a transmis PSD într-o postare.
Potrivit sursei citate „miniştrii care gestionează pensii speciale vor veni cu o formulă care să reducă ponderea în PIB a acestor pensii şi care să asigure echitatea faţă de sistemul de contributivitate”.
”Toate ministerele care au în plată pensii de serviciu vor face propuneri şi le vor integra într-un singur set de amendamente, pentru a fi atinse obiectivele convenite cu reprezentanţii BM şi CE: creşterea treptată a vârstei de pensionare a beneficiarilor de pensii de serviciu până la nivelul stabilit în sistemul contributiv; nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate; acordarea pensiei de serviciu doar celor care au îndeplinit cel puţin 20 de ani de activitate în profesiile pentru care e prevăzut acest beneficiu; restrângerea condiţiilor de pensionare anticipată pentru beneficiarii de pensii de serviciu, astfel încât situaţiile de acest gen sa fie cu totul excepţionale”, mai susține PSD.