Guvernul a aprobat o Hotărâre privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România)-Ruse (Republica Bulgaria) II, în regim de bac. Asta după ce Bulgaria a decis că în luna iulie vor începe lucrări de consolidare la podul care leagă cele două țări, iar traficul se va desfășura pe o singura bandă timp de doi ani.
Prin acest act normativ, se aprobă deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România) - Ruse (Republica Bulgaria) II. Acesta va funcţiona în regim de bac, pentru pasageri şi pentru transportul de vehicule cu motor cu masă totală de până la 40 tone, cu program de funcţionare permanent.
Punctul de trecere a frontierei de stat va fi dat în folosinţă după îndeplinirea de către administratorul imobilului a tuturor obligaţiilor prevăzute de lege pentru desfăşurarea activităţii specifice în punct, respectiv după realizarea infrastructurii şi a utilităţilor necesare în vederea desfăşurării în bune condiţii a controlului de frontieră, în conformitate cu normele şi standardele în vigoare, precum şi după asigurarea personalului necesar de către toate autorităţile prevăzute la art. 12 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
Spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control la trecerea frontierei de stat se asigură de către administratorul imobilului; administratorul imobilului în care va funcţiona punctul de trecere a frontierei este operatorul privat RO-RO Trans Frontalier SRL.