Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că se înregistrează anual câteva mii de cazuri de intoxicaţii acute cu diverse substanţe psihoactive.
Potrivit ministrului, pentru a avea o imagine cât mai clară a nivelului consumului de droguri în ţara noastră ar trebui să avem un sistem care să înregistreze cazurile care se adresează în urgenţă.
“Există nişte rapoarte anuale, se înregistrează câteva mii de cazuri de intoxicaţii acute cu diverse substanţe psihoactive, dar probabil că este doar vârful aisbergului şi este mult mai extins decât ceea ce observăm noi. Ca să putem să facem o astfel de apreciere, ar trebui să putem să avem un sistem care să înregistreze toate cazurile care se adresează în urgenţă sau pe care tratăm adicţia. Aici suntem destul de puţin dezvoltaţi. Există o agenţie specializată, Agenţia Naţională Antidrog, care are filiale prin toată ţara”, a transmis ministrul Rafila.