Raluca Turcan, unul dintre liderii PNL, îl susține pe Florin Cîțu în cursa pentru funcția de președinte al partidului. Turca susține că moțiunea România liberală, susținută de Florin Cîțu, este moțiunea modernizării PNL și a modernizării României.
Actualul ministru al Muncii crede că moțiunea lui Cîțu reprezintă cheia modernizării României. „Rezultatul concret al acestor acțiuni se va vedea în final în buzunarele românilor, prin creșterea veniturilor, după reformele din domeniul pensiilor și salarizării publice și într-o mai bună funcționare a sistemelor publice, cum este cel al asistenței sociale”, a declarat Raluca Turcan.
Obiectivele guvernării vor fi atinse, parțial, prin fondurile PNRR.
„Despre schimbările instituționale și legislative de care este urgentă nevoie și care au fost amânate 30 de ani, în domeniul pensiilor, a salarizării, asistenței sociale și pieței muncii, a digitalizării instituțiilor. Iar aici cel mai important instrument este PNRR, în cadrul căruia componenta de redresare după criză și de reziliență este dublată de componenta de reforme”, a adăugat Raluca Turcan.
Rezultatele bunei guvernări vor fi văzute la viitoarele alegeri.
„Reușita acestei moțiuni pentru PNL se va vedea în alegerile din 2024. Florin Cîțu și echipa pe care a creat-o în aceste săptămâni vor câștiga alegerile în PNL și vor face, alături de partenerii din actuala Coaliție, o bună guvernare a României - pentru că aceasta este prioritatea și aceasta este așteptarea românilor”, a conchis Raluca Turcan.