Adoptarea legii consumatorului vulnerabil reprezintă o urgenţă majoră având în vedere că tarifele la energie au explodat în ultimul an, susține senatorul PSD Marius Humelnicu.
Parlamentarul gălățean spune că procesul legislativ trebuie să se deruleze în ritm alert în Senat pentru ca acest act normativ să ajungă la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz. Astfel, românii vor fi protejați în fața scumpirilor pentru energie electrică și gaze.
„Această lege, care trebuie să sprijine toţi românii cu venituri mici pentru a putea să facă faţă nenumăratelor scumpiri ale gazelor şi energiei electrice, are termen de aplicare din septembrie 2022. Actualul guvern a dat un termen atât de lung pentru că iar nu sunt bani de subvenţii, ca şi atunci când a fost vorba de majorarea alocaţiilor şi pensiilor”, declară senatorul Marius Humelnicu.
Parlamentarul anunță că PSD va iniţia, atunci când legea va ajunge în Camera Deputaţilor, modificările necesare pentru ca legea să fie aplicată începând din acest an.
„Vom urmări îndeaproape procesul legislativ şi vom face tot ce este posibil ca legea consumatorului vulnerabil să fie adoptată având ca termen de aplicare septembrie 2021”, a precizează parlamentarul PSD Galați.