Politică

UE a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie

Comisia Europeană a anunţat luni că prelungeşte până la 15 septembrie acordul prin care cinci dintre vecinii UE ai Ucrainei, inclusiv România, pot restricţiona importurile de cereale ucrainene.

Aceste restricţii, menite să reducă excesul de ofertă care îi afectau pe producătorii interni ai acestor ţări, urmau să expire luni. Cele cinci ţări au solicitat o prelungire, plângându-se că preţul mai mic al cerealelor ucrainene - scutite de taxe în UE -  face ca producţia internă să devină nerentabilă. Ucraina, la rândul ei, a făcut presiuni pentru ca aceste restricţii să fie ridicate.

Comisia Europeană a afirmat într-un comunicat că acestea vor fi eliminate de la 15 septembrie.

„A apărut deja Regulamentul Uniunii Europene în Jurnalul Oficial. Restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina se prelungesc până pe data 15 septembrie. Se dovedeşte faptul că am avut constanţă, am reuşit să transmitem informaţiile necesare, iar Comisia Europeană a înţeles greutăţile cu care se confruntă fermierii şi a decis asupra acestui aspect, având în vedere că în scurt timp intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere, dar şi posibilitatea de a valorifica producţia atât intern cât şi extern”, a anunțat Petre Daea.

 

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)