Deputatul PSD Viorica Sandu anunță că „Legea privind școlile abandonate a fost promulgată”. Datorită acestei legi autoritățile locale nu vor mai trebui să aștepte ani întregi după un aviz de la Ministerul Educației, care de multe ori nici nu venea, timp în care clădirile respective se degradau punând comunitatea în pericol, susține Viorica Sandu.
„Prin această lege aproximativ 3000 de imobile școlare lăsate în paragină vor putea fi revitalizate de către autorităţile locale printr-o hotărâre de consiliu local, dacă școlile au fost închise de cel puțin 3 ani. Mingea se află acum în terenul autorităților locale care vor putea decide destinația acestor imobile. Se pot deschide centre pentru vârstnici, centre de zi pentru persoane vulnerabile, cabinete medicale, centre turistice sau orice altceva este necesar, iar primăriile vor putea accesa inclusiv fonduri europene pentru aceste investiții. Județul Galați are astfel de imobile ce vor putea reveni astfel la viață devenind utile comunității”, a transmis deputata PSD Viorica Sandu.