Deputatul PSD, Viorica Sandu, arată că România are cea mai mare recoltă de grâu din Europa, insă românii mănâncă pâine tot mai scumpă, din aluat congelat.
Recolta agricolă din anul 2021 a adus României ratingul de „exceptional” acordat de către GEOGLAM (Group on Earth Observations Global Agricultural Monitoring Initiative). Culturile anului 2021 plasează fermierii din România pe poziţia de leader la grâu, orz şi rapiţă.
România înregistrează cea mai mare producţie de la data aderării la Uniunea Europeană. Însă România exportă grâu şi importă aluat congelat, probabil chiar din acelaşi grâu. Poate pentru că premierul nu mănâncă pâine, de aici dezinteresul pentru pâinea românilor, al cărei preț a crescut cu 5%, susține Viorica Sandu.
„Florin Cîțu ține la siluetă poate, dar ca prim ministru care conduce Guvernul unei ţări cu peste 18 milioane de mâncători de pâine, când vorbeşte de inflaţie şi vede că preţul pâinii a crescut, ar trebui să îl intereseze cât costă o pâine.Cei 1% din populație, cei care suscită atenția premierului, nu duc poate grija zilei de mâine, dar ceilalți 99% traiesc de pe o zi pe alta ,afectați de scumpirea pâinii,energiei electrice, gazelor, a declarat parlamentarul gălățean.
Viorica Sandu îl critică și pe ministrul de Finanțe.
„Iar o treime din angajații României câștigă aproape 1400 lei net, chiar daca proaspătul ministru de finanțe e convins că „este în jur de 1.600… și ceva, deci nu are cum să fie 1.300, dar, mă rog”. Demult a făcut actuala putere dovada habarnismului și incompetenței membrilor săi, dar cu aproape jumatate din salariul minim brut de 2300 reținut sub formă de contribuții si impozit, matematica elementară spune că cealaltă jumătate nu ar avea cum să fie 1600 lei. Cel mai revoltător însă nu este faptul că nu ştii care este salariul minim pe economie (cum nu a ştiut ministrul finanţelor, Dan Vîlceanu), revoltător este cinismul cu care pozezi în empatic cu populația săracă a României și spui, ca ministru al Muncii, că salariul minim este prea mic dar va creşte când va fi creştere economică, în vreme ce primul ministru anunță creșteri economice record”, a adăugat Viorica Sandu, deputat PSD.