Politică

Virgil Popescu, mesaj către CE Oltenia: Nu închidem nimic, ci, din contră, investim în modernizare și pregătim complexul pentru viitor!

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis un mesaj pentru cei de la Complexul Energetic Oltenia: nu închidem nimic, ci, din contră, investim în modernizare și pregătim complexul pentru viitor.

„Da, în Oltenia se produce majoritatea energiei electrice de care România are nevoie. De aceea, în ultimii 3 ani Guvernul a alocat aproximativ 1 miliard de euro pentru funcționarea optimă a CEO. Iar pentru modernizare, CEO trece în prezent printr-o etapă de schimbare, dar nu se închide. Când acele unități, care produc energie electrică pe bază de cărbune, nu vor mai putea să funcționeze din punct de vedere al eficienței comerciale, vor fi în rezervă, pentru că nu se știe ce situații vom avea de înfruntat pe viitor.  Vom avea grijă să funcționeze atât timp cât este necesar, dar totodată vom trece și la etapa de folosire a gazului natural și de producție a energiei din surse regenerabile. Ministerul Energiei oferă tot sprijinul ca să construim mai departe, pentru ca acest complex să funcționeze zeci sau chiar poate sute de ani de acum încolo”, a declarat ministrul Energiei. 
 
De asemenea, Virgil Popescu susține că „nu se pune problema ca oamenii să plece acasă”. 
 
„Îmi doresc să fim împreună o echipă, pentru a finaliza acest proiect de modernizare. În acest sens aproape 900 milioane de euro, din Fondul pentru Modernizare, se vor investi în județele Gorj și Dolj. Ne pregătim pentru viitor, pentru independența energetică a României”, a transmis Virgil Popescu, pe Facebook.
Evaluați acest articol
(0 voturi)