Cea mai mare rată de vaccinare anti-COVID - peste 62% din populaţia eligibilă, de peste 12 ani - este în București, urmat de judeţele Cluj - 55% şi Constanţa - 50%. Cel mai mic procent de vaccinare - sub 26% - este în Suceava, primul "județ roșu" al României, la debutul pandemiei, urmat de Covasna și Bacău, unde s-a vaccinat mai puțin de 30% din populația eligibilă.
Rata de vaccinare anti-COVID în România este de doar 36,5% din populaţia totală a țării de peste 19,3 milioane de locuitori, conform ultimelor date prezentate marți de către preşedintele Comitetului de coordonare a vaccinării.
Până în 1 noiembrie, la nivel național s-au vaccinat cu cel puţin o doză peste 7.053.000 de persoane, din care peste 6,3 milioane cu schemă completă.