În România există spitale care și-au exprimat dorința de a dezvolta intervenții stomatologice în regim ambulatoriu sau de spitalizare de zi, inclusiv cu anestezie generală, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
„M-am consultat cu specialiștii din domeniu. Iar împreună cu echipa mea din Ministerul Sănătății am livrat o soluție concretă.
Astăzi am pus în transparență decizională Ordinul de ministru care creează, pentru prima dată în România, un mecanism public clar și predictibil de finanțare pentru tratamente stomatologice în sistemul public: AP-STOMA”, a anunțat Ministrul Sănătății.
AP-STOMA este elaborat, derulat și finanțat de Ministerul Sănătății și se implementează prin unități sanitare publice care au sau vor avea în structură secții sau compartimente de stomatologie. Programul permite realizarea tratamentelor stomatologice definitive, inclusiv a celor complexe.
Prin AP-STOMA se pot finanța:
– medicația, materialele și instrumentarul necesar tratamentelor stomatologice, inclusiv pentru intervenții sub anestezie generală
– analizele și investigațiile imagistice necesare evaluării și monitorizării pacienților
– echipamente medicale esențiale: unituri dentare, radiologie și imagistică, sterilizare, bloc operator, ATI, laborator etc
– consumabile, materiale de protecție și investigații auxiliare
– service-ul și mentenanța aparaturii medicale, în condiții clare de siguranță și autorizare