Sănătate

Aparat ultraperformant pentru depistarea virusurilor, în Timișoara

Aparat ultraperformant pentru depistarea virusurilor,  în Timișoara

Laboratorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” din Timișoara a fost dotat cu un aparat ultraperformant pentru diagnosticul molecular rapid multiparametric. Potrivit unității medicale, aparatul, de tip multiplex PCR, poate identifica simultan, într-o perioadă foarte scurtă de timp, între 14 – 30 de etiologii. Practic, aparatul stabilește cauza infecției unui pacient pe baza unor probe biologice, fie că sunt nazale, spută, materii fecale, lavaj, hemoculturi sau lichid cefalorahidian (LCR).

Printre virusurile ce pot fi identificate se numără SARS-COV-2, diverse forme ale virusului corona, cel al gripei A (inclusiv AH1N1), virusul gripei B, MERS, dar și adenovirusuri, bacterii de tipul stafilococilor, inclusiv cel auriu, streptococi, inclusiv pneumococi.

Timpul de obținere a rezultatului este foarte redus, între 45 – 75 de minute, în funcție de categoria de infecții avute în vedere: respiratorii, gastrointestinale, pneumonii, hemoculturi sau meningite și encefalite.

Evaluați acest articol
(0 voturi)