Banalul medicament, atât de recomandat în perioada de pandemie și prescris de medicii de familie în lupta contra virusului Covid, se pare că ne poate da palpitații și dureri de cap, dacă îl utilizăm prea des.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh a arătat că paracetamolul luat pe termen lung creşte riscul de hipertensiune arterială. Totodată, persoanele care se confruntă deja cu această problemă prezintă un risc crescut de a face atac de cord sau un accident vascular.
Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au precizat că nu pot explica modul în care paracetamolul ar creşte tensiunea arterială, dar constatările lor ar trebui să ducă la o revizuire a modului în care prescriu paracetamol pe termen lung.
Un alt studiu, derulat în SUA, a stabilit anterior o legătură între paracetamolul utilizat pe termen lung şi riscul crescut de atacauri de cord, dar fără a putea dovedi că unul l-a cauzat pe celălalt.