Sănătate

Cadru legislativ necesar dezvoltării rețelei de servicii sociale de tip centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități

Cadru legislativ necesar dezvoltării rețelei de servicii sociale de tip centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități

Prin hotărâre de guvern a fost aprobată modificarea anexei la Hotărârea guvernului nr. 798/2016 privind aprobarea programului de interes național în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități intitulat „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate”.

Programului de Interes Național (PIN) în acest sens se prelungește până în 2023. Executivul subliniază că prelungirea „a fost adoptată pentru a da posibilitatea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului să implementeze planurile de restructurare a centrelor rezidențiale cu capacitate mai mare de 50 de locuri, pentru a asigura tranziția persoanelor cu handicap beneficiare de servicii sociale în instituții rezidențiale de tip vechi, în alternativele de tip familial sau rezidențial nou-înființate”.

Noul act normativ „asigură cadrul legislativ necesar dezvoltării rețelei de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate pentru persoane adulte cu dizabilități, pentru perioada 2019-2023, precum și prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate.

Astfel, în afara celor 39 de proiecte, prin care se propune înființarea a 83 de locuințe protejate, a 28 de centre de zi și 11 centre respiro/centre de criză aflate în implementare si care se finalizează la 30.11.2022, în cadrul programului de interes național se propune o nouă sesiune de selecție publică de proiecte de înființare a serviciilor sociale de tip centre de zi, centre respiro/ centre de criză și locuințe protejate care să se implementeze până la 30.11.2023.

În ceea ce privește bugetul alocat acestui program, Guvernul a prevăzut, pentru perioada 2018-2023, suma de 74,507 milioane lei.

Continuarea implementării programului de interes național se realizează la nivel județean de către DGASPC, în parteneriat cu ONG-uri și autoritățile publice locale care pot pune la dispoziție spațiile necesare dezvoltării infrastructurii.

Evaluați acest articol
(0 voturi)