Accesul la serviciile medicale nu mai depinde astăzi doar de fondurile publice, ci și de opțiunea pacientului, iar responsabilitatea pentru sănătate este împărțită între stat, pacient și mediul privat.
Nici un sistem de asigurări sociale de sănătate nu poate susține singur întreaga greutate a nevoilor medicale moderne. În acest moment, 30% din cheltuielile de sănătate din România sunt suportate din buzunarul pacienților. Aceste sume ar putea fi plătite de asiguratorii privați de servicii complementare de sănătate.
Acest aspect s-a discutat la Forumul Inovației în Sănătate, organizat de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
Cadru legal exista: Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății – care prevede asigurarea voluntară complementară de sănătate, o realitate funcțională în multe state europene.
Dacă Ministerul Sănătății reușește să definească foarte exact pachetul de servicii medicale de bază, va putea gestiona mai bine sistemul de asigurări sociale și astfel va fi posibilă direcționarea fondurile acolo unde e mai mare nevoie de ele, inclusiv pentru a extinde accesul la terapii inovative, spun specialiștii