Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a declarat, miercuri, în cadrul unui eveniment - ThinkHealth 2023/Instalarea în viitor - organizat la Parlament, că medicina viitorului va fi una axată pe genetică moleculară, iar sistemul sanitar în viitor ar trebui să fie unul inteligent, digitalizat.
Potrivit preşedintelui Comisiei de sănătate din Senat, România va trebui să facă paşi "foarte rapizi" în a redesena sistemul de sănătate.
„Este foarte probabil că, începând din 2024, acest lucru va demara pentru că avem nevoie de foarte mulţi navigatori de sănătate. Omul sănătos trebuie şi el să fie dirijat, pentru că, în momentul de faţă, avem tot felul de persoane sau personaje care vorbesc împotriva medicinei şi împotriva sănătăţii umane. (...) Cred că acest om sănătos trebuie să plece de la educaţie, de la educaţia de jos, adică de la grădiniţă", a subliniat Streinu-Cercel.