Sănătate

România se îndreaptă spre dezastru în ritmul actual al îmbolnăvirilor

România se îndreaptă spre dezastru în ritmul actual al îmbolnăvirilor

Cu 1.104 noi cazuri, după doar 7.500 de teste efectuate, România atinge un nou record îngrijorător. Luni s-a înregistrat cea mai mare rată de persoane depistate pozitiv din câte teste s-au procesat.

Cu alte cuvinte, o persoană din șapte testate a fost confirmată cu Covid-19. Premierul Ludovic Orban a anunțat că această accelerare a îmbolnăvirilor ar putea duce la impunerea unor măsuri drastice.

"Masca ar putea fi obligatorie în locurile aglomerate chiar și în aer liber, iar la mare, pe plajă, turiștii ar putea fi obligați să stea la distanță chiar dacă fac parte din aceeași familie."Există mai multe măsuri în analiză - limitarea programului pentru terase, pentru cluburi, respectarea regulilor de distanţare socială pe plaje, că e foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu, iar atunci putem impune respectarea regulilor de distanţare pentru toţi cei care sunt pe plajă.

De asemenea, am avut discuţii cu mai mulţi prefecţi, mai mulţi reprezentanţi din comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă care ne-au spus că sunt locuri chiar şi în aer liber, de exemplu o piaţă sau o faleză, unde, din cauza aglomeraţiei, există risc de răspândire şi discutăm şi posibilitatea de a impune purtarea măştii în astfel de spaţii foarte aglomerate", a afirmat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

Premierul a precizat cu această ocazie că măsurile prezentate sunt în analiză şi că nu s-a luat o decizie, încercându-se ca acestea să aibă un caracter “punctual” şi să „reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)