Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH-RO) lansează campania educațională „Ficat sănătos pentru inimă sănătoasă”, care va fi derulată pe tot parcursul anului 2026, cu obiectivul de a pune în evidență impactul asupra ficatului a steatohepatitei asociată disfuncției metabolice, precum și riscurile cardiovasculare asociate.
„Prin intermediul acestui program, ne propunem să îmbunătățim cunoștințele publice despre boala ficatului gras, să oferim sprijin pentru schimbarea stilului de viață la pacienți, să facilităm detectarea precoce și gestionarea adecvată a bolii și să propunem recomandări constructive pentru factorii de decizie din domeniu. De asemenea, milităm pentru recunoașterea patologiei ficatului gras nonalcoolic ca prioritate de sănătate publică la nivel local și național și pentru o colaborare multisectorială. Dorim să prevenim și să diminuăm impactul acestei afecțiuni asupra calității vieții pacienților din România și asupra costurilor legate de tratament”, a declarat președintele APAH-RO, Marinela Debu.