Sănătate

Un nou preşedinte la Colegiul Medicilor Stomatologi

Un nou preşedinte la Colegiul Medicilor Stomatologi

Medicul Florin Lăzărescu a fost ales preşedinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din România cu 79,67% din totalul voturilor valabil exprimate de membrii Adunării Generale Naţionale.

Potrivit unui comunicat de presă, printre obiectivele asumate de noul preşedinte al CMSR se numără consolidarea rolului Colegiului în relaţia cu forurile decizionale interne şi internaţionale, pentru protejarea drepturilor şi intereselor profesionale ale medicilor stomatologi din România, având ca priorităţi facilitarea accesului tuturor pacienţilor români la serviciile stomatologice precum şi clarificarea cadrului de funcţionare şi reglementare a profesiei.

Florin Lăzărescu este Secretar General al Societăţii Europene de Cosmetică Dentară (ESCD), organizaţie pe care anterior a condus-o ca preşedinte, precum şi membru fondator şi Secretar General al Societăţii de Stomatologie Estetică din Romania (SSER).

Este autor a numeroase lucrări de specialitate pe tema stomatologiei şi al cărţii "Incursiune în estetica dentară" publicată şi distribuită în 10.000 de exemplare.

Evaluați acest articol
(0 voturi)