Sănătate

Zi liberă pentru vaccinare

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID 19 beneficiază de zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării în cazul angajaţilor. De scutire de frecvenţă în ziua vaccinării beneficiază elevii, studenţii şi militarii. Aceste drepturi se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia de profil la care a fost efectuată vaccinarea”, se arată într-o propunere legislativă.

Comisia de muncă a Senatului a acordat, miercuri, în unanimitate, raport favorabil propunerii legislative de modificare a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei, astfel că persoanele pot beneficia la cerere de zi liberă atunci când se vaccinează, acelaşi drept putând fi acordat părintelui care îşi vaccinează copilul.

„În lege, este prevăzută o zi liberă pentru ziua vaccinării, o zi liberă pentru rapel şi o zi liberă pentru vaccinarea copilului, atunci când vaccinul va fi disponibil şi pentru copiii sub 16 ani. Angajatorii, dacă organizează centre proprii de vaccinare în unităţile respective, atunci nu mai au obligaţia de a acorda zi liberă, pentru că aduc vaccinul la locul de muncă şi astfel, fluxul de producţie în unitatea respectivă nu mai este afectat”, a explicat unul dintre iniţiatori, Oana Ţoiu, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor.

Evaluați acest articol
(0 voturi)