Social

Austeritatea declanșată de Cîțu umple străzile de proteste sindicale

Austeritatea declanșată de Cîțu umple străzile de proteste sindicale

Sunt anunțate acţiuni multiple de protest, pentru marti, organizate de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Sindicatul Cadrelor Militare (SCMD/CNSC), USS-CFR si FSTFR.

Sindicaliștii au făcut public și programul manifestărilor care se vor desfășura în mai multe spații publice, în fața sediilor instituțiilor care contează pentru rezolvarea demersurilor lor, astfel:

între orele 10.00-12.00 - pichetare la Guvern, în Piaţa Victoriei;

ora 12.00 - deplasare spre Parlament;

între orele 12.00-16.00 - în Piaţa Constituţiei, alveola de la Parcul Izvor/intrarea la Camera Deputaţilor, parcul de la Biblioteca Academiei/intrarea la Senat.

Protestele vor continua apoi în fața Ministerului de Finanţe şi Ministerului de Justiţie

Evaluați acest articol
(0 voturi)