În perioada 17-19 decembrie, s-a derulat proiectul Patriarhiei Române ”Sprijin pentru sinistraţi”, iniţiat de Patriarhul Daniel, prin care au fost oferite 6.000 de obiecte de uz casnic (aspiratoare şi aparate de călcat) familiilor sinistrate din judeţul Galaţi. Valoarea totală a acestor ajutoare este de peste 810.000 lei.
În aceeași perioadă, a continuat şi programul Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române ”Ajută un bătrân să zâmbească”, desfăşurat în colaborare cu IOCC România (Internaţional Orthodox Christian Charities), prin care au fost oferite sinistraţilor din judeţul Galaţi 15 sobe şi 20 de metri cubi de lemne în valoare de 60.000 lei, conform Biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
„Totodată, în lumina tradiţiei noastre creştineşti, pentru persoanele greu afectate de inundaţiile din toamna acestui an, Arhiepiscopia Dunării de Jos a iniţiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, proiectul «Împreună, la masa de Crăciun, cu sinistraţii» care constă în oferirea de pachete cu carne, însumând 16 tone, şi, respectiv, 3.000 de sacoşe cu dulciuri şi alte daruri pentru familiile şi copiii din zonele sinistrate. Valoarea acestor daruri oferite semenilor noştri greu încercaţi este de 400.000 lei”, potrivit sursei citate.