Social

Distribuirea produselor alimentare comunitare către beneficiarii gălățeni, o nouă etapă

Beneficiarii venitului minim garantat și ai alocației pentru susținerea familiei își pot ridica produsele alimentare comunitare, distribuite prin programul POAD 2019/2022, doar până pe 9 iunie, de la punctul de distribuție din Piața Țiglina I – parcarea laterală.

Vineri, 10 iunie, la ora 8.00, în aceeași locație va începe distribuirea pachetelor cu alimente – tranșa 4 din partea Uniunii Europene către persoanele cu dizabilități – handicap gradul I și handicap gradul II, la nivelul municipiului Galați.

Pachetele cu produsele alimentare se vor  ridica personal sau de către aparținători, de la centrul de distribuție din Piața Țiglina I -  parcarea laterală și se vor distribui în limita stocului  disponibil.

Documentele necesare pentru ca beneficiarii sau aparținătorii să poată ridica produsele alimentare comunitare sunt următoarele, în original:

- buletinul persoanei titulare/certificatul de naștere după caz;

- buletinul aparținătorului;

- certificatul de handicap în original și în copie. Copia după certificatul de handicap se oprește la dosarul distribuției POAD 2019/2022 ca document justificativ.

Programul de distribuție este de luni până vineri, în intervalul 8.00-16.00.

Evaluați acest articol
(0 voturi)