Social

După profesori, ies în stradă cadrele medicale

Cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar și cel al asistenței sociale, SANITAS, amenință cu o grevă de avertisment de două ore pe data de 8 iunie și cu declanșarea grevei generale începând cu data de 15 iunie.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că Ministerul Finanțelor a făcut public un proiect de ordonanță de urgență care impune măsuri total nefavorabile celor două sisteme:

- reducerea cu 10% a cheltuielilor aprobate prin bugetele aferente acestui an, în condițiile în care instituțiile medicale și de asistență socială fac față cu greu inflației și creșterii galopante a prețurilor;

- blocarea angajărilor, ceea ce înseamnă că în Sănătate și Asistență socială se va lucra în continuare cu un deficit de personal care se agravează de la lună la lună.

În consecință, deja a fost anunțat Programul protestelor:

15 mai 2023 – startul strângerii de semnături de la membrii de sindicat Sanitas pentru parcurgerea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale în cele două sisteme.

23 mai 2023 – pichetarea Ministerului Sănătății;

8 iunie 2023 – grevă de avertisment cu întreruperea activității în intervalul orar 9:00 – 11:00;

15 iunie 2023 – declanșarea grevei generale.

Evaluați acest articol
(0 voturi)