Social

O zi fără apă la robinet, în centrul administrativ și cultural al Galațiului

Luni, 29 mai, se vor executa lucrările de cuplare a conductei noi de apă potabilă din str. Domnească, tronson str. Eroilor – Aleea Trandafirilor, lucrare care face parte dintr-un obiectiv de investiții al Primăriei Galați, informează operatorul Apă Canal Galați.

Lucrările programate vor conduce la sistarea apei, între orele 7.30 – 22.00, pentru consumatorii din str. Domnească, tronsonul cuprins între străzile Eroilor și Gării, respectiv:

- blocul A1 – str. Domnească, blocul Cristal cu agenții economici aferenți;

- abonații casnici din str. Domnească tronson str. Eroilor – str. Aleea Trandafirilor și str. Bălcescu nr.70;

- instituții publice: Primăria Municipiului Galați, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, ISU - str. Eroilor, Casa Artelor, garajele Consiliului Județean Galați.

Apă Canal precizează că asigură numai asistența tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere rețea, închidere și deschidere vane, precum și spălarea rețelei de distribuție la finalizarea lucrărilor executate de către constructor.

Pentru situații deosebite, Apă Canal va pune la dispoziție cisterna cu apă, cererile putând fi făcute la dispeceratul societății, la numerele de telefon 0236 463 294 și 0236 473 380 int.133.       

Evaluați acest articol
(0 voturi)