Social

Organizatorii de festivaluri, puși în încurcătură de măsurile decise de autorități

Organizatorii de festivaluri, puși în încurcătură de măsurile decise de autorități
Neversea, 2019

Organizatorii de festivaluri spun că măsurile luate de autorități nu se pot aplica la evenimentele pe care ei le organizează, informează Mediafax.

„Suntem nemulțumiți de faptul că am discutat cu autoritățile până acuma, am fost în grupurile de lucru, am propus soluții care se pretează industriei noastre și iată că după toate aceste întâlniri am primit un set de norme și de măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre, la evenimentele nimănui. Cred că nicăieri în lume nu poți să te gândești că organizezi un eveniment la care să asiguri doi metri pătrați pentru fiecare persoană. Noi am propus un set de norme care odată aplicate, am transforma evenimentele în cele mai sigure locuri”, a declarat, la Aleph News, Edy Chereji, director de comunicare Untold și Neversea.

Chereji spune că prin măsurile luate, autoritățile au reușit să compromită și luna iunie și luna iulie în ceea ce privește organizarea de evenimente, pentru că normele propuse nu pot fi luate în calcul, nu pot fi respectate de nicio persoană care își dorește să organizeze evenimente

„Cred că dacă se va implica premierul, autoritățile vor putea reanaliza aceste propuneri care nu reușesc să ajute în niciun fel. Poate aceste măsuri sunt bune pentru evenimentele publice făcute de diverse instituții ale statului”, a adăugat directorul de comunicare.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)