Social

Schimbări majore în transportul local din Galați, de la 1 noiembrie

Schimbări majore în transportul local din Galați, de la 1 noiembrie

Societatea Transurb Galați anunță modificări importante în programul de circulație, începând cu 1 noiembrie.

Astfel, în zilele lucrătoare, se modifică graficele de circulație ale traseelor 10, 11, 15, 20, 26, 34 și 105.

În zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, se modifică graficele de circulație ale traseelor 11, 15, 20 și 102. De asemenea, în aceste zile, traseul 43 nu va circula.

Poate cea mai importantă modificare anunțată este aceea că, începând cu 31 octombrie 2026, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, tramvaiele și troleibuzele vor fi înlocuite cu autobuze. Autobuzele care vor înlocui tramvaiele vor opri în stațiile aferente traseelor de tramvai.

Noile grafice de circulație, valabile de la 1 noiembrie 2026, pot fi consultate pe site-ul societății: transurbgalati.ro/program_circulatie/.⁠

Pentru consultarea acestora, accesați butonul „Grafice de circulație valabile de la 01.11.2026”.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare