O taxă de turist de 5 lei a fost creată pentru modernizarea staţiunilor de la Marea Neagră, informează Mediafax. Taxa se aplică în Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp, după o decizie a Consiliului Local Mangalia.
„Aceste staţiuni trebuie întreţinute, n-avem cum să punem presiune pe bugetul local, pe localnici, vorbim de 44.000 de locuitori şi totuşi eu zic că un euro pe zi de turist nu este foarte mult”, a afirmat Cristian Radu, primarul din Mangalia.
Taxa a devenit obligatorie începând cu 1 mai.
„Nu ştim exact ce reprezintă această taxă, staţiunea nu este pregătită pentru turişti, avem turişti foarte nemulţumiţi. Într-un procent de aproape 70-80% au refuzat să plătească taxa deoarece nu li se oferă niciun serviciu pentru aceşti bani. Noi suntem nevoiţi să achităm din tariful de cazare pe care l-am cerut în timpul rezervării”, a afirmat managerul unui hotel din Olimp, citat de Mediafax.
Cu banii strânşi din această taxă, Primăria Mangalia vrea să modernizeze staţiunile ce-i sunt în administrare. Lucrările de modernizare vor începe la sfârşitul fiecărui sezon estival.