Social

Trenurile care îi duc pe gălățeni la mare

Programul special de transport estival „Trenurile Soarelui”, dedicat călătoriilor spre litoralul Mării Negre, a început pe 12 iunie și va dura până pe 6/7 septembrie 2026. Programul este conceput să asigure legături feroviare directe din întreaga țară către mare, pe durata sezonului de vară.

Timp de trei luni, în acest sezon estival, turiștii vor avea la dispoziție 60 de trenuri directe (30 dus/30 întors) zilnic către litoralul Mării Negre, dintre care 28 sunt suplimentare (14 dus/14 întors), iar restul fac parte din circulația obișnuită.

Printre trenurile directe suplimentare disponibile în această vară sunt și cele din Nord-Est / Est: Suceava Nord, Iași, Galați.

Pentru gălățeni, prima variantă de a ajunge la mare cu trenul o reprezintă IR 1970 Galați – Constanța, care va pleca din gara Galați la ora 5.26 și va ajunge la Constanța la 9.13. La întoarcere, trenul IR 1972 va pleca din Constanța la 18.50 și va ajunge la Galați noaptea, la 22.43.

A doua variantă este trenul de noapte Iași – Mangalia (IR 1962/R 8803), care poate fi luat din gările Tecuci (plecare 23.57), Barboși (1.34) și Brăila (1.52). Ajunge în Constanța la 4.50 și în Mangalia la 6.31. Perechea de întoarcere (R 8822/IR 1960) pleacă seara din Mangalia, la 20.28 și din Constanța la 22.30. Orele de sosire vor fi 1.42 la Brăila, 2.01 la Barboși și 3.42 la Tecuci.

Evaluați acest articol
(0 voturi)