Sâmbătă, 26 iulie, și duminică, 27 iulie, în centrul orașului, pe strada Domnească, care astfel redevine un punct important de atracție la final de săptămână, vor avea loc mai multe evenimente culturale estivale.
Vor fi spectacole de artă stradală, desene pe asfalt, momente muzicale și instalații de lumini. În zilele de weekend, Galațiul se va bucura de o Domnească Pietonală, informează Primăria Galați.
Locurile în care vor avea loc evenimentele în cele două zile sunt:
- În fața Primăriei (26 și 27 iulie, de la ora 9:00) - Academia Phoenix Galați, cu demonstrații de baschet, farmaciile Myosotis, cu apă termală, vitaminizare și hidratare, gustări naturale pentru cei mici;
- Dream Coffee, str. Domnească nr. 48 (26–27 iulie, orele 18:00 – 23:00) - Sogno Stradale Fest cu DJ Boghici, Andu Devesievici, Hops Gallery, Gellini Gelato, Un Deliciu;
- Str. Domnească nr. 38, vizavi de Universitatea Dunărea de Jos (26 iulie, de la ora 17:00) - Sunset Affair by Divino, live Sax&Cello cu Lukas & Frank, pizza coaptă pe loc by Diciassette Pizzeria Napoletana;
- Elibrys (26 și 27 iulie, orele 17:00 – 21:00) - Summer Music Art Festival. Desene pe asfalt și expoziție desene & donații alături de Asociația O.M., activități și ateliere gratuite pentru copii cu Fundația Dicor Academy, activități cu Bobocica, Alina Diaconu & artiști locali – demonstrații live de pictură & expoziție cu vânzare Ștefan Rapcianu, Tuhoarcă Ionuț, InspirA+ Xenia Botea, Piano Art Institute – recitaluri de pian în fața Universității Dunărea de Jos, vitrina cu înghețată by Un Deliciu de Răzvan Oană, DJ Marian Neacșu, Cristina Boghici;
- Union Jack Studio (26 iulie, orele 17:00 - 23:00) - Spritz în stradă cu John Trend;
- Cafeneaua Le Marche, str. Domnească nr. 22 (26 iulie, de la ora 18:00) - Summer Night cu DJ Bogdanov;
- Cofetăria Dulce by Paula (26 iulie) - Seară de vară cu atmosferă vibrantă. DJ live, Matcha rece, înghețată artizanală, prăjituri noi cu fructe de sezon;
- Restaurantul Malu (26 iulie, orele 17:00 - 23:00) - Summer Night Party cu DJ Razz;
- Fântâna arteziană Fata pe Valuri (27 iulie, de la ora 19:00) - Reprezentații de dansuri grecești cu Ansamblul Artistic Olympos;
Prin urmare, în perioada 26 iulie ora 06:00 – 27 iulie, ora 23:00, strada Domnească (tronsonul cuprins între str. Navelor si str. Eroilor), va fi destinată doar traficului pietonal.