Operatorul regional Apă Canal SA Galați anunță oprirea furnizării apei potabile, pentru o perioadă de până la 24 de ore, în mai multe zone din municipiul Galați, precum și furnizarea apei cu presiune scăzută în alte zone.
Motivul îl reprezintă lucrările pentru cuplarea și punerea în funcțiune a unor noi conducte de distribuție pe bd. George Coșbuc, în zona cuprinsă între străzile Tecuci și Aurel Vlaicu.
„Împreună cu cei doi constructori, Tancrad și Citadina, am stabilit sincronizarea lucrărilor, de mare anvergură și complexitate, astfel încât să efectuăm o singură oprire, solicitată pentru intervalul 5 noiembrie ora 8.00 – 6 noiembrie ora 8.00. Finalizarea lucrărilor la infrastructura de apă va crea premisa continuării lucrărilor de modernizare a bulevardului George Coșbuc”, conform unui comunicat remis de Apă Canal.
În intervalul menționat, va fi sistată alimentarea cu apă a următorilor consumatori:
- abonați casnici din arealul cuprins între străzile G. Coșbuc – Kogălniceanu – Al. Cernat – Poșta Veche – Basarabiei – G. Coșbuc;
- abonați casnici și blocuri din arealul cuprins între străzile Basarabiei – N. Alexandrescu – Română – Movilei – Traian (până la Elice) – Navelor – Egalității – Cuza – M. Bravu – Basarabiei;
- toate blocurile din Piața Centrală și str. Războieni c/c Basarabiei.
De asemenea, va fi furnizată apă cu presiune redusă la abonații casnici din arealul cuprins între străzile Kogălniceanu – Coșbuc – Brăilei – Română – Smârdan – Columb – I. L. Caragiale – Brăilei – Traian – Movilei – Română – Serei – N. Alexandrescu – Basarabiei – Poșta Veche – Kogălniceanu.
Pentru situații deosebite, Apă Canal va pune la dispoziție cisterna cu apă, cererile putând fi făcute la dispeceratul societății, la numerele de telefon 0236 463294 și 0236 473380 int.133.