Strada Domnească, în zona centrală a Galațiului, redevine pietonală în fiecare weekend în lunile care urmează. Este vorba despre zona Spicu – Romarta, unde gălățenii își pot trece timpul liber și unde, periodic, la sfârșit de săptămână, vor avea loc diverse evenimente, conform Primăriei.
Astfel, în perioada 28 mai – 18 septembrie, în fiecare zi, de sâmbătă de la ora 8.00 și până duminică la ora 23,00, precum și în zilele de sărbători legale, strada Domnească (tronsonul cuprins între str. Brăilei și str. Navelor), va fi destinată doar traficului pietonal.
Prin urmare, Traseele de autobuz 10, 15, 24, 29 și 34 vor fi deviate de la Potcoava de Aur pe str. Prelungirea Traian – Bd. Marii Uniri – str. Portului, atât la tur cât și la retur.
Pe durata blocării tronsonului de stradă, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 t au la dispoziție următoarele rute alternative: str. Portului – str. Navelor – str. Egalității – str. Fraternității – str. Domnească; str. Brăilei – str. Traian – bld. Marea Unire – str. Portului.
Municipalitatea face apel la conducătorii auto să evite parcarea autovehiculelor, în perioada menționată, pe tronsonul de stradă destinat circulației pietonale.