Cursanți din 4 țări la proiectul Erasmus+ organizat de Fundația Inimă de Copil Galați
Fundația Inimă de Copil Galați este, în aceste zile, gazda proiectului „ENERGY, IDEAS, ACTION, CHANGE”, finanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene. 28 d…
Fundația Inimă de Copil Galați este, în aceste zile, gazda proiectului „ENERGY, IDEAS, ACTION, CHANGE”, finanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene. 28 d…
În contextul în care județul Galați se află sub atenționare de cod galben de caniculă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Galați a decis să l…
Copiii gălățeni, dar și părinții și bunicii lor, sunt așteptați la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, la Clubul de vacanță – Clubul Curioșil…
Lansat în acest an de grupul Schwarz, care include Kaufland România și Lidl România, River Cleanup Collective @Dunăre este un program de colectare a plasticului…
Începând cu data de 1 iulie 2022, intră în vigoare un nou regulament privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii Europene…
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul www.afm.ro lista solicitanților aprobați în prima etapă a Programului Rabla pentru electrocasnice. În…
Mâine, 28 iunie, Stația de Repompare Filești, care alimentează o mare parte din consumatorii din municipiul Galați, va fi oprită pentru a doua oară în acest an…
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că bugetul de 25 de milioane de lei alocat primei etape a Programului „Rabla pentru electrocasnice” a fost epuizat…
Joi, 23 iunie, se vor executa lucrări de cuplare și punere în funcțiune a unui nou tronson de conductă reabilitată în str. Armata Poporului, între str. Piața Fa…