Mii de turiști sunt așteptați pe litoral în acest weekend
Potrivit stirileprotv.ro, hotelurile și pensiunile care nu s-au închis le-au pregătit numeroase oferte. Fiindca pentru că suntem în stare de alertă, restaurante…
Potrivit stirileprotv.ro, hotelurile și pensiunile care nu s-au închis le-au pregătit numeroase oferte. Fiindca pentru că suntem în stare de alertă, restaurante…
Trei rezidente de la Secția Obstretică- Ginecologie a Spitalului Elias au fost diagnosticate cu Covid-19, iar DSP București va efectua o anchetă epidemiologică…
"În perioada 19-20 septembrie, Direcţia de Poliţie Transporturi a coordonat, la nivel naţional, o acţiune în trenurile de călători, pentru a se asigura că cei c…
Potrivit protv.ro, de la declanşarea crizei sanitare, piaţa imobiliară este într-o continuă schimbare, iar o stabilizare este prevăzută peste cel puţin 6 luni…
De ani de zile călătorii se plâng ca trenurile CFR sunt puţine şi vechi. Conducerea companiei se lauda acum că, în sfârşit, a fost atins obiectivul pe anul aces…
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, îi cere duminică, la finalul unui lung comunicat de presă, premierului Ludovic Orban să o demită pe mini…
Licitația câștigată de Orange România pentru 82.826 de tablete din trei loturi nu a fost contestată până la momentul publicării acestei știri, data limită la ca…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitatea atmosferică valabilă în aproape toată ţara începând de joi, ora 12:00, până vineri…
"Avem în discuţie, în acest moment, şi nişte norme de pregătire a acestor alegeri, cu norme de campanie care, deja, au fost elaborate, urmează să apară prin ord…