Sportiva Amina Roxana Capezan a cucerit vineri medalia de aur la cat. 65 kg, la Campionatul European de lupte Under-23 de la Bucureşti, după ce a învins-o în finală pe azera Birgul Soltanova, scor 6-5. Românca a dispus în preliminarii de suedeza Nora Elin Cecilia Svensson, în sferturi a întrecut-o pe turcoaica Busra Efe, iar în semifinale a câştigat duelul cu letona Elma Zeidlere. Alte trei românce au pierdut meciurile pentru medaliile de bronz. La cat. 53 kg, Beatrice Ionela Ferenţ a fost învinsă de germanca Anastasia Blayvas şi s-a clasat pe locul 5. Gabriela Cic a pierdut confruntarea cu Viktoria Vesso (Estonia), la cat. 62 kg. În cadrul cat. 72 kg, Paula Aurelia Izabela Rotaru a cedat în duelul cu maghiara Noemi Szabados.