Sport

Canotorii tricolori au dominat Europenele de tineret

România a încheiat Campionatele Europene de Canotaj la Tineret (Under23), desfăşurate la Krefeld, Germania, cu o performanţă remarcabilă: nouă medalii, dintre care opt de aur şi una de argint.
Prima medalie de aur pentru ţara noastră a fost obţinută, în proba de patru rame cu cârmaci feminin (BW4+), de echipajul format din Ana-Maria Matran, Larisa-Andreea Bogdan, Manuela-Gabriela Lungu, Elena-Diana Suta şi Rucsandra Ioana Bucşa.
A doua medalie de aur a fost obţinută în proba de patru rame cu cârmaci masculin (BM4+), prin echipajul format din Gheorghe Morar, Eduard Angel Moldovan, Cristian-Vasile Nicoară, Andrei Hemen şi Maria-Antonia Iancu. Sportivii noştri s-au impus în faţa echipajelor din Polonia şi Ucraina. În finala probei de dublu rame feminin (BW2-), sportivele Estera-Costina-Beatrice Vîlceanu şi Andreea Petras s-au impus în faţa echipajelor din Polonia şi Austria şi au adus a treia medalie de aur. După o cursă cu un finish extraordinar, Andrei Mândrilă şi Claudiu Neamţu au cucerit medalia de aur la proba de dublu rame masculin (BM2-). Podiumul a fost completat de Slovenia şi Norvegia.
A cincea medalie de aur pentru România a fost câştigată în proba de patru rame masculin (BM4-), prin echipajul format din sportivii Sebastian Timiş, Alexandru Gherasim, Andrei-Petrişor Axintoi şi Iliuţă-Leontin Nuţescu.
Sportivele din barca de 8+1 feminin (BW8+), Estera-Costina-Beatrice Vilceanu, Andreea Petras, Elena Silvia Mocanu, Georgelia Stoica, Ana-Maria Matran, Larisa-Andreea Bogdan, Manuela-Gabriela Lungu, Elena-Diana Suta şi Rucsanda-Ioana Bucsa, au devenit campioane europene de tineret. Aur a obţinut ţara noastră şi în proba de dublu vâsle feminin (BW2x), medalie câştigată de sportivele Alexandra Ungureanu şi Iulia-Liliana Bălăucă. Ultima medalie de aur pentru România a fost câştigată de Constantin Emanuele Sterea, Gheorghe Scripcaru, Cristian-Vasile Nicoară, Alexandru Gherasim, Andrei-Petrişor Axintoi, Claudiu Neamţu, Andrei Mândrilă, Iliuţă-Leontin Nuţescu şi Maria-Antonia Iancu în proba de 8+1 masculin (BM8+).
Daria-Ioana Dinulescu, Andreea-Fabiola Iorgovan, Valentina Amalia Azoiţei şi Alexandra-Cornelia Ionel au câştigat medalia de argint în proba de patru rame feminin (BW4-), după o finală extrem de strânsă. Sportivele au încheiat cursa cu un timp de 07:02,56, la o distanţă de doar 00,81 de echipajul din Marea Britanie, clasat pe prima poziţie.

Evaluați acest articol
(0 voturi)