Sport

CSM Arcada a câştigat cu foarte mari emoţii

Publicul gălăţean care a venit sâmbătă la sala Dunărea a avut parte de o sâmbătă încărcată şi agitată. După ce au suferit la înfrângerea baschetbaliştilor de la CSM Galaţi în faţa celor de la CSM Petrolul Ploieşti, spectatorii au fost invitaţi afară după care au revenit pentru a urmări primul episod al duelului dintre CSM Arcada şi SCM Zalău din sferturile de finală ale Diviziei A1 la volei masculin. Cvadrupla campioană României a primit o replică consistentă şi partida a fost un adevărat thriler care a durat peste două ore şi jumătate. Primul set a fost unul record care a ţinut 42 de minute şi s-a încheiat cu 36-34 în favoarea zălăuanilor. Echipa gălăţeană s-a scuturat, lucrurile au intrat pe făgaşul scontat şi CSM Arcada şi-a adjudecat următoarele două seturi şi a trecut în avantaj. Oaspeţii, la cel mai bun joc al lor din acest sezon, nu au renunţat, au revenit şi au menţinut suspansul. Tensiunea a fost la cote maxime în tie-break şi pe teren şi în tribune, Malescha, Bala şi Smits şi-au păstrat sângele rece şi au evitat surpriza. Rezultat final: CSM Arcada Galaţi -SCM Zalău 3-2 (-34, 20, 22, -20, 13). Antrenorul Sergiu Stancu a început cu formula: Magdaş 4 puncte, Vilimanovic 1 p, Madsen 8 p, Butnaru 7 p, Malescha 25 p, Bala 24 p -Kantor, libero. Au mai jucat: Talpă 12 p, Lescov 1 p, Smits 13 p, Raţă 2 p, Cristudor -libero. Echipa gălăţeană conduce cu 1-0 la general şi mai are nevoie de încă o victorie pentru a se califica în semifinale. Cel de-al doilea meci se va disputa pe 25 martie la Zalău. Până atunci, CSM Arcada va juca sâmbătă 19 martie cu Dinamo în Final Four-ul Cupei României. Partida va avea loc în sala sporturturilor D.P.Colibaşi din Braşov, de la ora 19.00.

Evaluați acest articol
(0 voturi)