Alexandru Mitriţă a marcat un gol decisiv pentru echipa Al Ahli Saudi FC, care a învins-o pe Al Wehda cu scorul de 4-2, vineri seara, în deplasare, în etapa a 17-a a campionatului de fotbal al Arabiei Saudite. Internaţionalul român, intrat pe teren în min. 69 al partidei, a marcat al treilea gol al oaspeţilor, în min. 90+1. Pentru Al Ahli au mai înscris Hussain Al Mogahwi (min.7), Salman Al Moasher (min.13) şi Omar Al Somah (min.90+3). Golurile gazdelor au fost semnate de Hussain Al Issa (min.17) şi Youssouf Niakate (min.24). Mitriţă a marcat 4 goluri în 15 meciuri pentru Al Ahli. Podiumul campionatului se prezintă astfel: 1. Al Ahli SFC 33 puncte (17 jocuri), 2. Al Shabab, 32 p (16 j), 3. Al Hilal, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, 30 p (16 j).