Tenismena Irina Begu a fost învinsă sâmbătă cu 6-3, 6-2 de belarusa Arina Sabalenka, în semifinalele turneului Adelaide International 1 (WTA 500), dotat cu premii totale de 826.837 de dolari americani. Begu (32 ani, 34 WTA) a fost dominată de adversara sa, numărul cinci mondial (24 ani), care s-a impus după 74 minute. Românca s-a ales cu un cec de 43.323 de dolari şi 185 de puncte WTA.