Sport

Oţelul a obţinut primul punct în Superligă

Oţelul a reuşit „doar” o remiză la revenirea după opt de ani de absenţă în eşalonul de elită al fotbalului din România, scor final 1-1, golul nostru fiind reuşit de A.Pop în min.62. Părererea noastră este că rezultatul este nedrept mai ales după cum au decurs ostilităţile în cel de-al doilea mitan când formaţia lui Dorinel Munteanu a irosit două ocazii imense prin Cisotti, care a executat slab penaltiul de care a beneficiat în min.75 şi Cârjan, singur cu portarul în min.87, de a păstra toate punctele la Galaţi. „Pot să fiu mulţumit de debutul nostru în Superliga României, ţinând cont de prima repriză în care mă aşteptam la reţinerea unor jucători pentru care impactul cu Superliga a fost foarte mare, de aceea ritmul nostru, şi jocul nostru, nu au funcţionat cum trebuie, deşi am avut în faţă un adversar puternic, cu calităţi care sunt convins că are şi el obiectivele lui. În schimb, a doua repriză am dominat-o în totalitate, a fost o repriză extrem de bună a noastră, după cum a văzut toată lumea, nu cred că se punea problema rezultatului. Am avut şi ocazii, am ratat penalti, de aceea v-am spus că rezultatul de egalitate nu mă mulţumeşte, dar mă mulţumeşte reacţia băieţilor pentru primul joc. Suntem o echipă nou promovată, din ea 70% sunt jucători cu care am pornit acum doi ani din Liga a III-a Sunt jucători care vin şi se integrează mai greu în echipe, dar pentru primul joc a fost ok. Eu cred şi sunt de părere că noi am pierdut două puncte. Chiar dacă în prima repriză adversarul nostru a avut o bară, ne-a marcat un gol în ultimul minut al primei reprize. Dar, per total cred că ocaziile au fost de partea noastră, atât în prima cât şi în a doua repriză. Trebuia să câştigăm cele 3 puncte, dar sunt mulţumit pentru că a fost debutul în Superliga României atât pentru noii veniţi cât şi pentru jucătorii cu care am plecat din Liga a III-a şi am făcut progrese”, a concluzionat Dorinel Munteanu. Oţelul va juca în cea de-a doua etapă în deplasare cu CSU Craiova, pe stadionul Central Ion Oblemenco, pe 24 iulie, de la ora 21.30.

sursa foto Sportul Ilustrat

Evaluați acest articol
(0 voturi)