Sport

Româncele, out de la Indian Wells

Româncele, out de la Indian Wells
begu

Tenismena Simona Halep a fost învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici, cu 7-5, 6-4, duminică, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.150.470 de dolari. Halep (30 ani, 17 WTA), favorita 11, a cedat după 98 de minute în faţa unei jucătoare care în turul anterior a eliminat-o pe britanica de origine română Emma Răducanu, învingătoarea de la US Open. Sorana Cîrstea şi Irina Begu au pierdut şi ele duminică. Cîrstea (31 ani, 40 WTA), cap de serie numărul 32, a fost învinsă dramatic de ucraineanca Elina Svitolina (27 ani, 7 WTA), a patra favorită, cu 4-6, 6-4, 7-6 (3), după 152 de minute.  Irina Begu (31 ani, 61 WTA) a fost învinsă clar de americanca Shelby Rogers (28 ani, 44 WTA), cu 6-0, 6-2, în numai 72 minute.

Evaluați acest articol
(0 voturi)