Sport

România a învins entuziasmant Serbia la Mondiale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin, care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, după ce a învins fără drept de apel echipa Serbiei, cu scorul de 37-28 (19-13), duminică seara, la Herning, în Grupa E. Tricolorele au controlat meciul de la început până la sfârşit.  Cea mai bună jucătoare a fost desemnată, pentru a doua oară consecutiv,  Eliza Buceschi. Pentru România au marcat: Eliza Buceschi 8 goluri, Sonia Seraficeanu 7 g, Nicoleta Dincă 4 g, Crina Pintea 4 g, Cristina Laslo 4 g, Alexandra Dindiligan 2 g, Lorena-Gabriela Ostase 2 g, Andreea- Cristina Popa 2 g, Alicia-Maria Gogîrlă 2 g, Daria Bucur 1 g, Bianca-Maria Bazaliu 1 g. Diana Ciucă a apărat 5 şuturi (31%), Yuliya Dumanska a apărat un şut (13%), iar Daciana Hosu 4 (29%). România va juca pe 5 decembrie ultimul meci din grupă, contra Danemarcei. Primele trei clasate în grupe vor obţine calificarea în grupele principale, pe care le vor începe cu punctele obţinute în meciurile directe.

sursa foto Sportul Ilustrat

Evaluați acest articol
(0 voturi)