Sport

Sergiu Stancu, selecţioner România: „Cu siguranţă ne dorim să ne calificăm la Campionatul European, este un obiectiv realizabil pentru noi”

Sergiu Stancu, selecţioner România: „Cu siguranţă ne dorim să ne calificăm la Campionatul European, este un obiectiv realizabil pentru noi”
03 volei romania

Galaţiul revine în circuitul internaţional. Naţionala de volei masculin a României, antrenată de Sergiu Stancu ajutat în noua campanie de Laurenţiu Lică, s-a simţit bine în oraşul de la Dunăre în primăvară când a reuşit să câştige Silver League şi să promoveze în Golden League. Tricolorii, cu patru campioni de la CSM Arcada în lot: Bala, Raţă, Butnaru şi Kantor şi alţii doi în staff: Eugen Pascale, fizioterapeut şi Filip Markovic, statistician vor juca în preliminariile Campionatului European 2023 unde fac parte din grupa G alături de: Albania, Bosnia şi Herţegovina, adversare pe care le-am întâlnit şi în Silver League şi Elveţia. „Cu siguranţă ne dorim să ne calificăm la Campionatul European. Este un obiectiv realizabil pentru noi şi este foarte important să confirmăm campania bună din Silver League cu o calificare la Campionatul European. Miercuri vom debuta în aceste calificări împotriva Albaniei, o echipă bună care în Silver League a evoluat foarte bine învingând de două ori Macedonia de Nord. Cu siguranţă ne aşteaptă o partidă grea, cum o sa fie toate partidele din această campanie. Ne dorim să avem câţi mai mulţi suporteri alături de noi la această partidă importantă care va avea loc miercuri 3 august la ora 17.00 la sala Dunărea”, ne-a declarat selecţionerul Sergiu Stancu. România va debuta în aceste preliminarii miercuri 6 august, în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 17.00, contra Albaniei. Naţionala tricoloră va mai juca în continuare astfel: Elveţia -7 august deplasare, Bosnia& Herţegovina -10 august, sala Dunărea, ora 17.00 şi 13 august deplasare, Elveţia -17 august, sala Dunărea, ora 17.00 şi Albania -20 august deplasare. Pentru turneul final EuroVolley 2023 se califică câştigătoarele celor şapte grupe plus cele mai bune 5 ocupante ale locurilor 2.

Evaluați acest articol
(0 voturi)