Simona Halep, numărul trei WTA, s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 2.549.105 euro, după ce a învins-o, vineri, pe spaniola Sara Sorribes Tormo cu 6-0, 7-5. Halep a obţinut victoria după 85 de minute, dar putea termina socotelile mai repede, având în vedere că a condus cu 5-1 în setul secund. Iberica a reuşit egalarea, 5-5, dar Simona a găsit resursele să se impună cu 7-5. Românca şi-a asigurat un cec de 20.000 de euro şi 65 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi chinezoaica Saisai Zheng.